marți, 3 noiembrie 2015

Vinovații fără vină cer să se facă lumină

Așa zice un cântec pe care îl ascultam, la un moment dat, ore în șir zi de zi.

 O mare perioadă din viața mea mi-am petrecut-o îmbrăcată mai mult în negru decât în alte culori, încălțată doar cu adidași sau bocanci, machiată mereu cu culori închise. Am fost considerată „ciudată” de alți colegi de-ai mei de liceu, „rebelă” de unele cadre didactice care s-au perindat prin fața catedrei clasei mele și „satanistă” de mai multe babe de prin mijloacele de transport în comun. 



Prietenii mei erau rockeri, iubiții mei erau rockeri, comunitatea pe care o alesesem drept definitorie era cea a rockerilor. Umblam prin baruri gen Viking, The Jack, Sovata sau Argentin. Făceam concurs de cunoștiințe cu prietenii mei în ceea ce privește numărul de melodii Iron Maiden și albume Megadeath sau Motorhead. Asta a fost fericirea mea pe parcursul liceului, cu toate că foarte mulți oameni a căror părere conta puțin spre deloc au decretat de la sine putere că eu și prietenii mei suntem niște „ratați care doar printr-o minune o să promoveze bacalaureatul”. În prezent, prietenul meu cel mai bun de la vremea respectivă e medic în Marea Britanie și nici eu nu pot să zic că am ajuns chiar rău. 








Și conceptul „rockerii sunt ratați, nespălați și sataniști” datează încă de pe vremea lui tata, care, la rândul lui a fost un „golan în blugi” care a organizat cele mai mari festivaluri rock de la vremea respectivă în România. Nici tata nu a ajuns chiar rău.










Am citit întâmplător azi că ÎPS-ul a zis că cei care se aflau în Colectiv vineri noapte îl invocau pe Satana. Ceea ce cred sper că e o greșeală și o invenție a unor jurnaliști obscuri care voiau să câștige niște click-uri pe site-ul lor la fel de obscur. Însă, am înțeles că BOR-ul a declarat oficial că „preoții nu vin neinvitați, e nevoie de un context, nu de haos”. Nu vă supărați, care e contextul în care veniți și îmi bateți la ușă iarnă de iarnă? Cine vă invită atunci la mine în bloc și vă roagă să bateți la ușile tuturor locatarilor și să îi întrebați dacă nu vor să le stropiți pereții cu aghiazmă? Eu una sigur nu vă chem și eu una nu creez contextul în care vă puteți manifesta așa cum doriți și în care vă puteți practica meseria. Și care era haosul în care nu puteați ține o slujbă? Ce anarhie se crease de nu putea veni un preot să spună o rugăciune sau niște cuvinte din suflet? Eu cred că e mai degrabă din cauză că nu prea aveți suflet. Sau îl aveți adânc îngropat în banii pe care îi pretindeți pentru nunți, botezuri și înmormântări.

Pe oamenii care au aprins lumânări sau au dus flori în fața clubului Colectiv cine i-a invitat, stimabile Preafericit? Credeți că am primit invitații parfumate prin poștă? Credeți că toate lacrimile vărsate au fost pentru că ne-a rugat cineva frumos să plângem un pic? Nu, stimabile. La noi nu s-au angajat bocitoare, cum se face la înmormântările pe care dumitale și cei din subordinea ta le oficiați. La noi totul s-a bazat pe sinceritate, pe emoție, pe sentimente, pe niște lucruri total străine de tine. Pentru că tu ai uitat cum e să fii om, cu toate că te autodeclari sfânt și superior. Sfințești mașini, sfințești bijuterii, sfințești orice ți se aduce spre a fi sfințit dacă e însoțit de o bancnotă cu fața lui Caragiale pe ea. Pentru că ăla e, de fapt, contextul de care ai nevoie ca să spui ceva. Pentru că bancnotele elimină haosul care te împiedică să faci ceva, să faci orice. Ăsta e contextul de care TU ai nevoie pentru ca TU să îți poți cumpăra mașina scumpă care îți mișcă trupul mlădios cu tot cu pelerină albă și coroniță de colo colo, cu tot cu coloană oficială, ca nu cumva să stai în trafic.

Noi, sataniștii, suntem oameni care își acceptă sentimentele și care le arată de fiecare dată când au ocazia. Noi, ratații fără viitor, reacționăm când semenii noștri sunt în pericol și facem tot posibilul să îi salvăm, chiar dacă asta presupune să dăm la schimb viața noastră. Noi, ciudații, suntem o comunitate unită care iubește, suferă, care trăiește. Tu ce ești? Nu, nu... nu „cine”. Te-am întrebat „ce” ești.

Și pentru că am fost și eu satanistă și ratată la vremea mea, în semn de solidaritate cu victimele incendiului de vineri noapte am decis ca toată săptămâna aceasta să mă machiez așa cum o făceam în tinerețe, ca o „rockeriță”. O să am mai mult negru decât de obicei în zona ochilor și culori de ruj mult mai închise decât în mod normal. Încă de azi lumea s-a uitat din nou ciudat la mine pentru că nu mă încadrez în normele lor sociale impuse de nu știu exact cine, dar ghiciți ce? Am mai trecut pe acolo și dacă nu mi-a păsat atunci, cu siguranță nu o să îmi pese nici acum. Așa am ales eu să îmi arăt empatia și respectul. Punct.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu