marți, 11 noiembrie 2014

Exercițiu de imaginație

A fost odată ca niciodată o poveste. O poveste care a început așa cum ar fi trebuit să se termine și s-a terminat exact cum ar fi trebuit să înceapă. O poveste spusă pe dos, rostită pe bucăți, O poveste grea formată din părți ușoare. O poveste fictivă, dar bine ancorată în realitate. O poveste a unui om singur înconjurat de mulți. Dar singur. O poveste petrecută mai mult cu lumina stinsă, decât petrecută sub razele soarelui. O poveste știută de mulți, dar trăita de puțini. De foarte puțini. De prea puțini. O poveste nepublicată în nici un volum, însă vândută ieftin la fiecare colț de stradă, în fiecare moment de slăbiciune. În absolut fiecare moment de slăbiciune. O poveste care a fost spusă ieri, e spusă azi și, cu siguranță, va fi spusă mult timp de acum încolo pentru că e o poveste pe care odată ce o auzi, nu poți să nu o spui mai departe. O poveste care poate fi ușor confundată cu o pildă. Dar nu e o pildă. În nici un caz nu e o pildă.

O poveste a nimănui, o poveste care poate s-a întâmplat, însă nimeni nu a avut răbdare sau chef să și-o asume ca fiind a lui. O poveste a cărei acțiune s-a desfășurat mai mult în vise și în idealuri, decât s-a desfășurat pe străzile oricărui oraș din lume. O poveste care merită expusă în multe muzee pentru că, în sinea ei, e o capodoperă, dar nici un curator nu știe unde ar putea să o pună astfel încât să poată fi admirată și apreciată la adevărata ei valoare. O poveste cu doi protagoniști. Sau, nu... cu un protagonist și cu un personaj secundar. Un personaj secundar care nu a adus nici un fel de plus valoare personajului principal. Cel puțin nu în timpul poveștii.

O poveste care rănește fără consecințe. Sau, cel puțin, fără să își dea seama de consecințe. Dar, în fond, cum ar putea? E doar o poveste. Fără sentimente și fără trăiri proprii. E doar o înșiruire de evenimente. De evenimente petrecute aleator, fără un tipar al evenimentelor, fără un fir logic al acțiunii, însă, în sinea ei e o poveste.O poveste în care nu găsești sentimente, ci mai mult descrierea lor și posibilitatea lor de a exista. Însă asta nu înseamnă că, la un moment dat, în povestea asta, sentimentele vor trece de la posibilitate la concret. O poveste care le vorbește tuturor de cele mai ascunse colțuri ale iadului, de toate cele 9 cercuri ale lui Dante, accentuând parcă un pic, dar doar un pic, cel al doilea: cel al păcătoșilor din dragoste. Dar îți vorbește și de locuri care parcă aparțin  raiului. Cabane din vârf de munte îngropate în zăpadă, plaje pline de nisip și locuite doar de porumbei, hoteluri scumpe și extravagante sau locuințe primitoare cu reguli ale casei inscripționate pe pereți.

Nu e o poveste a unei familii, nu e o poveste a unui cuplu și nu e o poveste a unei prietenii. E o poveste a mai multor tipuri de caracter, care, la un moment dat s-au întâlnit și au creat o explozie de însușiri.

O poveste care s-a terminat așa cum ar fi trebuit să înceapă și a început așa cum ar fi trebuit să se termine. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu