miercuri, 1 octombrie 2014

Si cand am bagat cheia in broasca...

Uneori uitam sa apreciem normalul. Sa apreciem linistea. Linistea pe care o auzim sau simtim intr-un anumit spatiu sau linistea pe care ne-o ofera prezenta altor persoane.

Uneori uitam sa fim fericiti cand acasa ne asteapta o farfurie calda pe masa. Sa zambim cand sare cainele de bucurie ca am ajuns acasa. Sa fim fericiti ca asternuturile miros a levantica. Pentru ca toate astea au intrat in normalul nostru. In rutina noastra nemernica si in cotidianul nostru stangaci si deranjant.

Ne enerveaza cand e cald afara, dar nu ne bucuram de cerul senin. Ne irita ploaia, dar nu ne dam seama cat de tare se bucura plantele de ea. Ne plangem de zapada, insa nu ne uitam nici macar o secunda la copiii aia mici din curtea blocului care construiesc un om de zapada.

Ne enerveaza cand ne trezim noaptea dezveliti, dar nu ne gandim cat de bine e ca are cine sa ne fure patura. Ne enerveaza dorintele altora doar pentru ca nu coincid cu ale noastre.

Azi m-am bucurat de liniste. Din linistea din centrul vechi la ora 10 dimineata intr-o zi oarecare. De linistea in care s-a auzit cheia invartindu-se in broasca cand am intrat in casa. De linistea pe care ti-o ofera prietenii tai in momentul in care iti pui sufletul pe masa si nu ti-e teama ca altii de la masa vor plusa si vor lua toata miza. De linistea pe care mi-o ofera starul in pat si uitatul la serialul preferat.

Avem nevoie de o pauza.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu