joi, 30 octombrie 2014

Fata, fata, hărțui-te-aș și n-am cum...

Am observat, mai mult fără să vreau, că în ultimul timp numărul așa-ziselor feministe e în continuă creștere și apar din ce în ce mai multe, atât la nivel național, cât și la nivel internațional. Și zău că nu înțeleg. Nu vorbesc aici despre femeile din lumea arabă și despre femeile din lumea ortodoxă a iudaismului. Lupta lor pentru egalitate în drepturi cu bărbații e legitimă și demnă de sprijinit. Însă ce nu înțeleg este de ce orice puberă are dreptul să fie feministă. De ce orice fetiță de clasa a noua spune că merită să aibă drepturi egale cu bărbații? De ce drepturi este privată ea la vârsta ei? Și, mă rog... hai să spunem că poate să fii feministă e „cool” și de aia sunt atâtea adolescente care se declară feministe. Nu mai spun că mi se pare greșit din start ca feminismul să fie ceva cool, însă „trend”-urile nu le poți controla.

Însă, ce mă enerveză cel mai și cel mai rău... atât de rău încât aș arunca o bombă la fiecare marș al feminismului pe tema asta, este HĂRȚUIREA VERBALĂ. Ce, mă? Cum adică „hărțuire verbală?” După care am aflat că se referă la orice „pisi, pisi” pe care îl aud femeile pe stradă. Aparent, numai acolo se întâmplă hărțuirea verbală. Când le zic iubiții lor că sunt proaste că au cumpărat Golden Brau în loc de Neumarkt, aia nu e hărțuire verbală. E dovadă de iubire și o rugăminte un pic mai directă să fie mai atente data viitoare.

Dar și hărțuirea asta verbală trebuie provocată de ceva anume. Adică nu îmi închipui că o femeie decentă, îmbrăcată decent și cu un comportament decent aude pe stradă absolut întâmplător „eee...gagicaaa....fataaaa...ți-aș face multe și nenumărate”. Sau dacă respectiva aude asta, nu înțeleg de ce se simte lezată. E un compliment, dragelor. Vă apreciază bărbații, chiar dacă o fac într-un mod care pe voi vă afectează, pentru că voi sunteți niște ființe prețioase care vomită curcubee și miros mereu a levănțică și scorțișoară.

Și le vezi așa, în rochițele lor care seamănă cu niște bluze un pic mai lungi, boite de parcă a lucrat o echipă de zidari și faianțari la fața lor, cum plâng pe la televizor și în presă și zic „deci...hâc, hâc... eu mergeam în rochița mea de leopard și tocurile mele de 15 centimetri și...hâc, hâc... el mi-a zis că sunt frumoasă... uaaaaaaaaaaa uaaaaaaaaa *plâns isteric*”. Păi nu ți-o meriți? Păi nu ai căutat asta? Nu de asta ți-ai pus rochița de leopard? Nu de asta ai omorât jivinele junglei? Ca să te simți frumoasă și apreciată? Acum, că în loc să te aprecieze un moș bogat cu bani mulți și zile puține, te-a apreciat muncitorul din colt, e un risc pe care singurică ți l-ai asumat.

Apoi, mai e proasta asta, care fusese la nu știu ce marș al feministelor din București (?!?!?) care, după marș a fost victima hărțuirii verbale. Iată ce a declarat domnița într-un articol de pe metropotam: „


1. un cetatean imi adreseaza cuvinte obscene in zona Piata Victoriei in Bucuresti, chiar azi, dupa marsul impotriva hartuirii stradale la care am si participat. Strig dupa el sa isi vada de treaba, el rade si mai zice ceva, apoi ne continuam fiecare drumul.
2. Imi continuu plimbarea ca peste 20 de minute sa dau iar de el in Piata Romana, la iesirea de la metrou de la coloane. Cu voce tare ma rastesc la el, ca sa auda si trecatorii de pe strada:"Tu esti ala care m-a hartuit la Victoriei? Nu ti-e rusine? Cum sa vorbesti asa cu o femeie pe strada? Nu ai copii, mama, sotie sa stii cum e??" etc. Lumea se uita, el a inchegat cateva cuvinte fara sa le inteleg. Am plecat mai departe, frustrata inca o data ca iarasi nu pot face mai nimic impotriva agresorului.
3. Decid sa ma intorc sa ii fac o poza ca sa o postez mai tarziu pe internet cu titlul "uitati, asa arata o persoana care hartuieste verbal femeile pe strada". Cand a vazut ca vreau sa ii fac poza a alergat spre mine - acum l-am pozat - dupa care m-a lovit.”

Deci cum? Ăla te-a lăsat în pace după ce ți-ai dat arama de țață pe față, adică ai început să „strigi la el să își vadă de treabă” în loc să fii o doamnă și să mergi mai departe fără să îl bagi în seamă și, tu, ca o sinistră ce ești, când l-ai văzut din nou, din întâmplare, te-ai apucat să zbieri ca o cretină în mijlocul Pieții Romane? Și vecinii mei de vis-a-vis,când se ceartă, țipă „uită-te, lume, la el!”. Dar ei au 4 clase primare, găini în curte și mulți plozi. Deci cu ce ești tu mai finuță și mai bună ca o mahalagioaică de cartier? După care, ca o cretină sinistră ce ești, văzând că pe trecători îi doare în cur de drama ta, după ce barbatul criminal și agresor, te-a mai lăsat o dată în pace, ai decis să pleci. O decizie bună. Singura din toată povestea asta. Dar, tu, ca o femeie puternică și adevărată ce ești, ai o străfulgerare de geniu, și decizi să te întorci ca să II FACI O POZĂ PE CARE SĂ O POSTEZI PE INTERNET cu o descriere, din punctul meu de vedere, jignitoare. Deci scopul tău nu era să oprești hărțuirea în masă, ci să fii populară pe feisbuc și să vază tot mediul virtual ce curajoasă ești tu că faci poze la hărțuitori. Și după ce i-ai făcut poză, te-a lovit. Și bine ți-a făcut. Foarte bine! Mă bucur că ai apucat să îi faci o poză, ca să îl pot identifica mai ușor și să mă duc să îi strâng mâna. Păi, măi luptătoare pentru drepturile femeilor, măi spartana lui tata, tu știi că e ilegal să îi faci o poză cuiva fără aprobarea lui? Eu în locul lui te-aș fi bătut până ai fi zis „piua” și după aia te-aș mai fi bătut în continuare pentru că ai zis „piua”. Omul ăla te-a hărțuit verbal. Sau, mă rog, așa zici tu. Însă tu l-ai hărțuit în adevăratul sens al cuvântului. Ai vrut să îl faci de râs în public, după care să îl faci de râs în mediul virtual. Atentezi la integritatea personală a unui om. Vorbești de drepturi egale când habar nu ai care sunt drepturile omului. Ești doar o altă frustrată care a fost cea mai proastă din curtea școlii în liceu, care își pâra colegii când fumau pe la colțuri și care nu își împărțea cursurile în facultate. Ești o sinistră. Vrei drepturi egale cu bărbații? Du-te la muncă, nu te mai duce la marșurile contra morilor de vânt. Montează robinete, mută mobilă, plătește facturi, repară ce se strică în casă, ieși la bere cu fetele și nu mai cere raportul bărbatului când vine acasă. Dacă vreți drepturi egale cu bărbații, începeți să vă purtați ca ei. Sau, dacă vreți ca ei să se poarte ca voi, trebuie să le găsim niște rochițe frumoase de leopard.

Acum, la nivel internațional, am văzut o porcărie de filmuleț, care te anunță de la început că o sa vezi rezumatul a 10 ore pe care le-a mers domnișoara în diverse zone ale Manhattan-ului îmbrăcată ăn blugi și un tricou. Ce au uitat ei să spună este că atât blugii, cât și tricoul erau un pic (prea) mulate pe formele domnișoarei, ceea ce pentru mine crează un peisaj nefericit. Clipul este acesta:










Eu m-am uitat de 3 ori consecutiv la el și încă încerc să găsesc hărțuirea în tot talmeș balmeșul ăsta. Femeia asta primește numai complimente în timp ce merge de parcă tocmai a comis p crimă sau e pe cale să o comită. Majoritatea hărțuitorilor îi urează o zi/seară frumoasă, alții îi spun că e frumoasă, alții că ar trebui să zâmbească mai des, iar alții să fie binecuvântată de Dumnezeu. Unul singur e mai insistent și îi zice că e prea urât pentru ea (eu cred că dacă l-ar fi rugat frumos să o lase în pace, bărbatul în cauză și-ar fi văzut de treabă) iar un altul, merge așa, în liniște pe lângă ea. Și să zicem că asta e hărțuire.Să zicem că săraca femeie nevinovată a fost asaltată de necunoscuți și s-a simțit inconfortabil în plimbarea ei. Dar, ce mă enervează cumplit e că, la sfârșit, după ce ți se explică faptul că s-au petrecut peste 100 de agresiuni verbale, nepunând la socoteală fluierături și alte semne non-verbale, ești rugat să contribui la oprirea acestei nenoriciri numite hărțuire verbală și să donezi niște bani către un ONG care luptă pentru asta. Ce, mă? Adică eu să dau bani ca să ce? Care sunt demersurile pe care le face acest ONG pentru a opri bărbații din a fluiera femei pe stradă? Care este cauza pentru care eu dau bani? Nu înțeleg...

Bărbați! Opriți-vă din apreciat femeile cu voce tare! Stăpâniți-vă pornirile oribile de a încerca să vorbiți cu femeile! Așteptați răbdători să vă bage ele în seamă. Cu puțin noroc, asta se va întâmpla înainte să moară toate înconjurate de pisici.

Sunteți proaste, zău! Tare, tare proaste!



miercuri, 22 octombrie 2014

Când ești bou și te plictisești de existența ta mizeră...

Aseară prietena mea cea mai bună mi-a arătat un articol din lumea vastă a internetului pe care nu am de gând să îl link-uiesc aici pentru că asta s-ar putea să îi aducă mai multe vizualizări boului care l-a scris și ăsta e ultimul lucru pe care mi-l doresc.

În articolul respectiv, autorul ne dă 5 motive pentru care e indicat ca bărbații să își împartă viața cu o fată care suferă de o tulburare de alimentație. În primul rând mi se pare că tu, în primul rând, trebuie să fii nițel tulburat de viață ca să ai astfel de idei și astfel de sfaturi absolut sinistre și dezgustătoare. Și dacă nici asta nu v-a revoltat îndeajuns, mai jos puteți găsi cele 5 motive pe care autorul le-a expus, cu comentariile mele aferente. Un bou.

miercuri, 15 octombrie 2014

Tu daca ai mai slabi putin ai fi foarte frumoasa...

Asta am auzit azi. Si in repetate randuri pe parcursul ultimilor ani. Si mi s-a cam luat. Slava Domnului ca sunt suficient de insensibila la vorbele oamenilor incat sa nu ascult ce imi zic diversi, insa daca era alta in locul meu stiti ca puteati sa o marcati pe viata si sa transformati o femeie sanatoasa intr-una bulimica sau anorexica? Prostilor!
Si oricum nu aveti dreptate. Pentru ca sunt foarte draguta si asa, fara sa corespund gusturilor voastre rafinate. Nu mi-am negat niciodata kilogramele in plus si nici nu am sustinut vreodata ca m-au sunat cei de la Victoria's secret sa imi propuna sa fiu imaginea viitoarei lor campanii. Insa, faptul ca m-am decis sa fac sport si sa inlocuiesc unele alimente cu altele nu este efectul a ceea ce au zis altii. Este efectul meu asupra mea. Si atat!

Si inainte sa imi spuneti data viitoare ca ar fi bine sa slabesc, ar trebui sa stiti urmatoarele:

1. Pe langa draguta, sunt si desteapta. Am luat niste note decente atat in gimnaziu, cat si in liceu, insa am excelat la examenele care mi-au decis drumul in viata. Am intrat a treia in clasa unui colegiu national din Capitala si a 88a din 800 de candidati la Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii din cadrul Universitatii Bucuresti. Banuiesc ca nu mai e cazul sa va spun ca am intrat pe unul din locurile bugetate, nu?

2. Muncesc de la 15 ani. Adica de 10 ani. Si in astia 10 ani, in total, cred ca maxim 6 luni am fost "jobless". Si din fiecare loc de munca pe care l-am avut am plecat cu multe lucruri invatate.

3. Am fost la peste 20 de seminarii de leadership, majoritatea avand vorbitori profesionisti.

4. Am fost si sunt implicata in organizarea unor evenimente internationale de peste 400 de participanti. Ani la rand. Si toate au iesit foarte bine.

5. Merg mai bine pe tocuri decat oricare din pitipoancele alea pe care le considerati dragute pentru ca sunt slabe si poarta sutien cu push-up.

6. Si ma si imbrac mai bine ca ele.

7. Asa cum voi ziceti ca as fi frumoasa daca as fi slaba, asa zic si eu ca poate m-ati atrage macar cat o samanta de mac daca ati fi mai destepti. Eu pot sa slabesc. Voi cum aveti de gand sa rezolvati?

8. Am citit peste 100 de carti pe parcursul anilor. Foarte putine, insa, fac parte din cele pe care am fost obligata sa le citesc pentru scoala. Poate de aia nu sunt fotomodel acum...

9. Sunt in stare sa castig increderea oamenilor. Atat pe plan personal, cat si pe plan profesional. Din nou, poate de aia nu sunt fotomodel acum...

10. Sunt foarte multumita de mine si nu simt nevoia sa multumesc pe altcineva. Sunt aroganta, perfida si, suficient de des, obraznica. Tot ce fac, fac pentru mine si pentru dezvoltarea mea personala. Sau pentru apropiatii mei, atunci cand pot. Si doar parerea lor conteaza. Daca ei imi spun ca sunt mai draguta slaba, o fac stiindu-mi povestea, stiindu-ma de ani buni, nu bazandu-se pe faptul ca au vazut o creata pe strada,  cu care s-ar culca daca ar slabi un pic.
Sunteti deplorabili si jalnici. Si sa stiti ca atunci cand o sa slabesc si o sa ajung la greutatea pe care mi-o doriti voi, o sa va scuip intre ochi.

miercuri, 1 octombrie 2014

Si cand am bagat cheia in broasca...

Uneori uitam sa apreciem normalul. Sa apreciem linistea. Linistea pe care o auzim sau simtim intr-un anumit spatiu sau linistea pe care ne-o ofera prezenta altor persoane.

Uneori uitam sa fim fericiti cand acasa ne asteapta o farfurie calda pe masa. Sa zambim cand sare cainele de bucurie ca am ajuns acasa. Sa fim fericiti ca asternuturile miros a levantica. Pentru ca toate astea au intrat in normalul nostru. In rutina noastra nemernica si in cotidianul nostru stangaci si deranjant.

Ne enerveaza cand e cald afara, dar nu ne bucuram de cerul senin. Ne irita ploaia, dar nu ne dam seama cat de tare se bucura plantele de ea. Ne plangem de zapada, insa nu ne uitam nici macar o secunda la copiii aia mici din curtea blocului care construiesc un om de zapada.

Ne enerveaza cand ne trezim noaptea dezveliti, dar nu ne gandim cat de bine e ca are cine sa ne fure patura. Ne enerveaza dorintele altora doar pentru ca nu coincid cu ale noastre.

Azi m-am bucurat de liniste. Din linistea din centrul vechi la ora 10 dimineata intr-o zi oarecare. De linistea in care s-a auzit cheia invartindu-se in broasca cand am intrat in casa. De linistea pe care ti-o ofera prietenii tai in momentul in care iti pui sufletul pe masa si nu ti-e teama ca altii de la masa vor plusa si vor lua toata miza. De linistea pe care mi-o ofera starul in pat si uitatul la serialul preferat.

Avem nevoie de o pauza.