sâmbătă, 22 februarie 2014

Jurnalul unui tanar adult care nu mai e miop: ziua a doua

Antescriptum: draga celalalt coleg de apartament al Danei si al lui David, sa stii ca chiar daca ti-am zis ca inca nu stiu daca as face alyia sau nu, daca o sa ma rogi tu frumos de 2-3 ori s-ar putea sa o fac, oricat de greu ma las convinsa, de obicei. Dar, am si eu conditiile mele, bineinteles, si acelea ar fi ca tu sa imi arati locurile frumoase din tara asta (si nu numai). Tu inca nu stii, dar un "computer engineer" si un om de relatii publice se completeaza tare bine. Parol!

M-am trezit azi - noapte la 3 si un pic cand a ajuns Dana acasa, dar nu am avut putere sa zic ceva, drept pentru care am adormit la loc pana la 10 si un pic. M-am dat jos cu teama si spaima de a nu o trezi pe Dana, pentru ca daca eu as ajunge acasa la 4 dimineata de la munca si m-ar trezi cineva la 10, apai... Sa il fereasca Cel de Sus de mine, ca mai rau nu se poate... Ma rog... Nu am trezit-o asa ca m-am dus catre bucatarie ca sa mananc ce s-a dovedit a fi una din cele mai bune omlete din toate pe care le-am mancat in aproape 25 de anisori. Si unde mai pui ca omleta a venit insotita de o cafea tare tare buna, cu lapte si zahar fix cat trebuie, nu mi-a ramas decat sa ii acord lui David titlul de  "cel mai bun bucatar".

Dupa ce am mancat, s-a trezit si Dana si ne-am apucat sa facem planul zilei. Eu cu David urma sa mergem la plimbare cu bicicletele si Dana unde avea ea treaba. Si asa am facut.

Acum...eu stiu sa merg pe bicicleta, dar nu va inchipuiti ca am medalii la ciclism atarnate acasa pe perete. Sa zicem doar ca sunt in stare sa imi mentin echilibrul daca ma sui pe o bicicleta. Drept pentru care, am reusit sa lovesc doua masini (una cu bicicleta si alta cu palma in timp ce ma sprijineam de ea ca sa nu cad) si sa fiu aroganta cu soferul masinii pe care am lovit-o cu bicicleta prin a-i raspunde "col tov"(totul e bine) in momentul in care el a intrebat "beseder"? (e bine?) dupa ce si-a dat seama ca l-am lovit. Nu stiu cum fac, dar reusesc sa fiu perfida pana si folosind limbi in care nu stiu decat maxim 10 cuvinte. E un dar, nu un defect.

Aaaa...era sa uit. Tot cu bicicleta era sa omor un copil. Bine...nu chiar sa il omor, dar sa il pun la pamant tot reuseam daca nu ar fi functionat franele. Cum pedalam eu linistita pe o alee din parc, vad in fata mea o femeie care impingea un carucior cu un copil in el. Ocolind elegant femeia si fiind mandra de aptitudinile mele si calculand cat mai e pana la Turul Frantei ca sa ma inscriu, in fata mea apare subit, brusc si din neant copilul numarul 2, care mergea si el pe bicicleta, doar ca perpendicular pe traiectoria mea. Eu am franat, el s-a speriat, ma-sa a inceput sa zbiere si eu, ca o doamna si o finuta ce sunt, mi-am continuat drumul fara sa le arunc macar un "sliha"(scuze). Oricum nu as fi avut cum, ca la cum urla mama lor la mine, nici mii de slihoturi nu ar fi calmat-o.

Pe seara ne-am reunit cu Dana si am mancat mamaliga cu vreo 5 tipuri de branza si cu cascaval, ceea ce a fost tare tare bun, mai ales ca daca stau bine sa ma gandesc, cred ca a trecut mai bine de un an de cand nu am mai pus gura pe mamaliga. Si tot mai bine de un an a trecut si de cand nu am mai jucat Jango. Jango e jocul ala cu paralelipipede de lemn care formeaza un turn si care trebuie scoase unul cate unul si puse deasupra pana se darama turnul (aveti o poza mai jos).

Dupa ce ne-am jucat, ne-am intors acasa unde l-am gasit in salon pe celalalt coleg de apartament al gazdelor mele care lucra de zor si manca. Am schimbat cateva vorbe cu el, mi-am dat seama ca e simpatic si dragut, dupa care s-a retras in vastele lui apartamente cu tot cu laptop si cu paharul de apa.

Mi-am dat seama ca imi place tare tare mult faptul ca dupa ce iese Shabatul incepe sa circule tot si sa se revina la program normal. Cred ca daca se revenea incepand cu duminica dimineata, nu mai avea nici un farmec si nici nu mi-ar fi putut exprima un oras  intreg la unison "your life begins now. Game on!". Asta e impresia mea doar, nu trebuie sa o luati de buna.

Ah...si nu v-am zis ce e mai important. Am fost sa (re)vad marea. Si nu numai ca am revazut-o, dar tin sa va spun ca o groaza de lume a iesit azi la plaja pentru ca da, aici in luna februarie e cam cum e la noi la inceput de iunie. Amazing or what? Si daca nu mai credeti pe cuvant, aruncati un ochi pe pozele de mai jos si convingeti-va singurei.

Gata...mai fumez o tigara inainte de culcare si revin si maine seara cu impresii, de data asta despre Ierusalim.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu