joi, 10 octombrie 2013

Scris azi, pe genunchi, in autobuz

suntem un grup dinamic. un grup mic si dinamic. un grup care s-a format din nevoi umane, din nevoi sociale. s-a format pentru ca tot timpul am stat si am cautat un grup din care sa facem parte si, cu toate ca am trecut prin si am schimbat atatea grupuri, parca mereu intram in fiecare din ele si simteam ca perioada in care voi sta acolo si durata grupului, per ansamblu, sunt delimitate.  si, chiar unii membri ai grupului asta mic si dinamic au incercat sa il faca asa dinamic cu alte persoane. nu sunt sigura ca intelegeti ce vreau sa zic, dar asta nu e o problema, pentru ca nici eu nu sunt chiar convinsa ca sunt coerenta. insa...ce se intampla cand un membru al grupului e electrocutat si ceilalti sunt imprastiati prin alte tari in vacante sau la munca? ce se intampla cand dupa asta, cand toti cei ramasi se afla in aceeasi tara si afla ca mama unuia din ei are probleme grave? si ce se intampla cand, la cateva saptamani dupa asta, grupul afla ca tatal unuia din membri mai are putin si orbeste? si, in final, ce se intampla cand, dupa inca o luna, chiar unul din membri pica intr-o capcana a melancoliei si a depresiei? ce se intampla cand, in interval de 2 luni, toti membrii grupului trec prin niste experiente si momente groaznice? ce se intampla cand deja lucrurile care fac acest grup minunat si unic se schimba si devin altele...unele triste, oribile si deprimante? ce se intampla cand ginurile tonice de pe terasa la club a se desfasoara in melancolie, vesti proaste si chiar daca inca auzi rasete de la masa lor, parca radeau altfel in iulie, in seara aia in care erau multi si vorbeau despre relatii si aventuri si care e mai avantajoasa? ce ii motiveaza pe oamenii astia, totusi sa se mai vada, sa mai rada, sa piarda nopti impreuna in timp ce beau long island si fumeaza marlboro rosu doar pentru ca dureaza mai mult sa termini o tigara din asta? ce forta ii mai lasa sa rada si sa glumeasca? cum se face ca, dupa o zi de munca si scoala unii din ei inca au puterea sa stea una cu capul pieptului celuilalt si sa isi povesteasca modul in care si-au petrecut ziua? cum de au timp mereu sa se gandeasca unii la ceilalti.

suntem un grup dinamic si tinem unii la altii. tinem asa mult cum nici noi nu putem concepe. s-a schimbat ceva? da. cu siguranta. s-a schimbat capacitatea mea de a tine mai mult la oamenii care imi sunt alaturi si putin spre deloc de ceilalti. inainte cerseam iubire si fortam nefirescul. dar acum nu mai e cazul. pentru ca cu toate greutatile pe care le avem, mi-e clar ca suntem minunati atat impreuna, cat si separati.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu