sâmbătă, 5 octombrie 2013

Jurnal de calatorie: ziua 5 - Haifa pe timp de noapte

Am stat sa ma gandesc de o mie de ori inainte sa scriu postul asta daca e cazul sa il scriu. Nu de alta, dar nu sunt convinsa ca o sa am foarte multe de povestit. Insa, am decis ca nu are sens sa stric saga pe care am pornit-o,asa ca o sa las niste randuri aici si azi.

Mare parte a zilei de vineri am petrecut-o in casa, chatuindu-ma pe facebook cu prietenii mei de acasa si cu mama. Mare parte a conversatiilor includeau aceeasi replica, si anume "ti-am mai zis ca vreau acasa?" pentru ca eram plictisita crunt si nu intelegeam de ce a trebuit sa vin pana aici ca sa stau pe facebook, cand puteam sa fac asta si de acasa. Anyway...la pranz am fost la un restaurant gen "city grill". Atat. Nu e cu nimic mai deosebit sau mai putin deosebit de city grillul de la noi. Acolo am mancat si am ascultat ebraica. Ma rog...oameni vorbind in ebraica. Nu am scos absolut nici un sunet pe tot parcursul mesei, ci doar mai zambeam frumos din cand in cand.

Dupa care m-am intors acasa la matusa mea, unde am stat DIN NOU pe facebook si pe la 9 am iesit din casa, urmand sa ajung la unchiul meu pentru ca voia sa imi arate sistemul lui audio in care a investit jumatate din averea lui. Intr-adevar, se vede ca e un pasionat si un dedicat pentru ca are mii de boxe si boxulite prin toata casa, insa, spre deosebire de alte sisteme pe care le-am vazut (vezi Bubbles si tata), la un moment dat, daca dai volumul tare se aude spart. Ma rog...prea putin important. Dupa ce am vazut sistemul si m-am uitat la emisiuni in limba ebraica la televizor, am plecat la verisoara mea cea mare acasa, unde, ati ghicit, am stat pe facebook si pe whatsapp. Abia la ora 12 si jumatate am iesit din casa ca sa ajungem intr-un club.

Clubul asta in care am fost si care nu mai stiu cum se numeste exact este departe de oras. Sau la periferia lui, nu stiu exact. Cert e ca e departe de casa. Pe drum ma gandeam ca daca o sa reusesc sa ajung intr-o casa cunoscuta in noaptea asta, nu mai are ce sa ma sperie. Asa...clubul e plasat fix ca Fratelli. Cu parcare de pietris in fata ca sa isi rupa proastele cu tocuri gatul si pe dreapta, inconjurat de alte cluburi. In parcare puteai observa oameni care beau vodka seaca si asculta dubstep la maxim la sistemul de la masina, cu usile deschise. Practic, ca la noi in Ferentari, doar ca aici se bea vodka in loc de bere la pet. Intram in club. Muzica? EXCELENTA. Pacanele d-alea hardcoriste cum imi plac mie si, bonus, pe un ecran era proiectat mare un clip de la Tomorrowland, pe care eu nu il mai vazusem pana atunci. Pe urma, am intrebat barmanul si mi-a zis ca e filmat tot showul. Deci, practic, daca ma lasa acolo si venea sa ma ia azi dimineata  nu aveam nimic impotriva.

Singura parte neobisnuita din acest ansamblu e ca clubul nu era ca Fratelli sau ca Vault, ci era frecventat, in mare parte de lesbiene. Ca baieti nu prea am vazut. Inafara de 2-3, care erau extraordinar de simpatici, dansau, se distrau, tipau, dar nu ostentativ. De ei chiar mi-a placut. Fetele, in schimb, zau ca sunt dubioase. Bine...nu faptul ca sunt lesbiene le face dubioase, ci faptul ca sunt israelience. Inafara de faptul ca 80% dintre ele stiau engleza cat mine ebraica si tot ce stiau sa spuna era "are you gay?" si "you are pretty", in momentul in care le spuneam ca eu am prieteni si prietene gay, dar zau ca mie imi plac barbatii, pur si simplu refuzau sa creada. Nu ca sunt eu cea mai frumoasa femeie de pe planeta si le pare rau ca nu ma pot avea, nu de-asta. Dar pentru ei e neobisnuit ca cineva care nu e gay sa fie atat de O.K. si detasat intr-un club de profil. Eu nu cred asta. Chiar nu cred. Vorba Danei: Tel Aviv-ul a fost declarat 2 ani la rand "the best gay city in the world".

Anyway, daca nu cea mai dubioasa experienta din viata asta, in mod sigur una dintre cele mai dubioase, am trait-o fix aseara, cand, la un moment dat, o domnisoara al carui nume nu l-am stiut si nici nu imi doresc foarte tare sa il aflu, vine si ma intreaba, evident "are you gay?". Domnisoara avea cam 24-25 de ani, cu paru cret cret cret, lung pana la talie, imbracata in colanti si o bluza lunga cu imprimeu de leopard si tocuri de 15 in picioare (nici aici nu scap de femei care se lupta cu jivinele junglei ca sa se imbrace), cu dinti drepti, ruj rosu pe ei si pe buze si cu fata tipica de femeie rea si parsiva. Acum...nu zic ca asa era ea, ci ca asa arata. Eu ii zambesc si ii zic ca nu. "Oooo...you not gay?". "I not gay" zic eu zambind in continuare. "nooooo...you gaaaay" zice ea. "no no gay" zic eu. De fapt, stiti ceva? Hai ca va reproduc dialogul cum am facut atunci cu soferul de autobuz ca e mai simplu:

Ea: you have to be gaaaay
Eu (in gandul meu: have to??? wtf??): well.. I am not...
Ea: you can not like boys...no possible
Eu(avand un gand salvator): look...I show you pic...my boyfriend. *ma apuc sa caut poze cu mine si Serban in telefon si incep sa regret ca nu sunt pitipoanca ca sa am si eu poze cu mine si prietenul meu in timp ce ne pupam. Oha poze. Gasesc un wireless. Intru pe facebook si ii arat o poza cu mine si Serban din Kultur, sperand sa ma lase in pace.*
Ea: oooo...I like boys too. Call him to come here. We go together at home, ken? Be yahad.
Eu: Loooo...looooo

Pana la urma s-a potolit si am plecat acasa. Acum, ma distreaza si pe mine povestea asta, dar cand am trait-o, jur ca mai aveam putin si plangeam.

Gata! Ma pregatesc sa inchid laptopul pe care am pus monopol o saptamana si ma indrept inspre Tel Aviv, unde dorm iar in apartamentul ala minunat al Danei, iar de maine incepe noul capitol al vizitei mele in Israel: Minyanim. Sa imi tineti pumnii sa iasa bine si sa pot sa car cele 16 kilograme de haine pe care le am cu mine din Haifa pana in Tel Aviv.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu