vineri, 4 octombrie 2013

Jurnal de calatorie: ziua 4 - Ierusalim

Draga familie si prieteni, Gigly, Serban, ceea ce veti citi in urmatoarea propozitie nu va va placea, dar, cum am zis si cand am dezbatut problema, o sa aflati in timp ce sunt in Israel daca m-am dus singura in Ierusalim sau nu. Si da, am fost singura. Pentru ca dupa cum ati citit ieri, ma apucase o melancolie pe care nu am putut sa o opresc sau temperez nicicum, asa ca m-am decis sa am o zi cu mine si cu castile mele. Si din moment ce nu puteam sa fac asta aici, pentru ca n-as fi putut, m-am decis sa o am in Ierusalim. Va anunt de pe acum ca azi o sa scriu doua posturi. Adica asta si inca unu'. Unul amuzant si unul nu. Asta e ala amuzantu', doar ca sa stiti.

Asaaaa...ca sa incepem cu inceputul si sa intelegeti de unde pana unde Ierusalim. Una din primele mele discutii cu Serban dupa ce a incetat sa imi fie antipatic a continut un moment in care el mi-a zis ca atunci cand a fost la Zidul Plangerii a simtit o energie pe care nu poate sa si-o explice nici pana in ziua de azi. "Prostii" zic in capul meu si o sun pe Gigly ca sa ii zic ce tocmai mi-a zis chanichu' al mai mare din tabara de la Cristian. La care Gigly imi zice "ba...eu am plans din cauza energiei aleia cand am fost acolo". Si, atunci, mi-am dat seama ca chanichu' al mare s-ar putea sa aiba dreptate. Daca Gigly a plans inseamna ca e ceva acolo, ca doar prietena mea cea mai buna nu plange cand i se rup unghii sau cand moare J.R. in Dallas. Si, de asta - vara tot zic ca trebuie sa ajung sa vad si eu despre ce e vorba. Si azi am pornit.

La 11 am iesit pe usa. Mi-a explicat matusa cum sa ajung cu autobuzul la gara, m-am dus in statia de autobuz si l-am luat pe cel pe care scria 17, dupa cum mi se spusese. Ma sui frumos, ma duc la sofer si il intreb "How much?". Six sixty zice el. Ii dau eu maruntu', la care domnu' simte nevoia sa converseze cu mine si zice "Where are you from". "Romania" zic eu mandra. In cele ce urmeaza o sa va reproduc partile mai consistente si mai suculente ale conversatiei intocmai cum a fost purtata:

El: pai si de ce imi vorbesti engleza? Zi in romana
Eu (razand): aaaa...ce tareeee...pai buna ziua atunci
El: ia zi...unde te duci?
Eu: la gara
El: pai vezi, papusa, ca l-ai luat in directia gresita. Da' nu-i nimic. Te grabesti?
Eu: erm..paaai...
El: hai ca nu te grabesti ca nu am mai vorbit romana de nu stiu cand in Israel. Te duc eu la gara, da' te plimbi cu mine pana la capat.
Eu: facem...ca tare amuzant mi se pare ce se intampla
El: da' ce faci la gara?
Eu: iau trenu', nu?
El: smechera tu asa...unde te duci?
Eu: la Ierusalim
El: singura?
Eu: singura
El: pai de ce?
Eu: pai ca vreau sa ma duc la Kotel
El: pai si n-ai gasit un suflet sa isi faca o pomana sa mearga cu tine pana acolo?
Eu: n-am vrut
El: ei na bravo... cati ani ai?
Eu: 24
El: fi-mea are 28
Eu: si ea se duce singura la Kotel?
El: ea se duce singura unde vrea, ca are tati grija sa ii dea bani. Stii cum e fi-mea? O bomboana de femeie. O iubesc de mor. Eu  nu pot sa respir fara ea. Stii cum? Daca fata mea plange eu simt ca mi se rupe asa o parte din mine. Si, mai ales, daca plange pentru un barbat, eu ii rup picioarele si pe urma ii scot dintii cu ele, ai inteles?
Eu: am inteles
El: n-ai inteles ca nu ai copii, sa stii cum e. Da' iti zic eu ca si taica-tu te iubeste la fel cum o iubesc eu pe Liat.
Eu: frumos nume.
El: Eheee...ai auzit tu de Casa Liat din Poiana Brasov?
Eu: nu am auzit
El: pai aia e a mea...eu am afaceri in Romania si aici cateva. Da' grosu' e in Romania. Stii ce bine mi-e sa stau aici fara nici o grija si sa am afaceri doar acolo?
Eu: va cred...
El: pai asa sa faci. Ia zi...skiezi, faci ceva sporturi de iarna?
Eu: eh...asa si asa cu skiu'...sunt incepatoare, da' imi place.
El: pai la iarna la mine vii sa skiezi. Iti fac un pret frumos... Prieten ai si tu?
Eu: am cativa prieteni
El: nu fi smechera, ca stii ce te intreb. Prieten de te tii cu mana de el pe strada
Eu: nu ne place sa ne tinem de mana. Mai ales vara...ne transpira palmele si e neplacut
El: aoleeeeeu... perna ta o imparti si tu cu cineva?
Eu: din cand in cand...nu tot timpul
El: macar cu acelasi?
Eu: doar cu acelasi
El: deci ai prieten
Eu: am
El: si va intelegeti?
Eu: ne intelegem ca doar vorbim aceeasi limba, si vreo 2 straine
El: hai ca imi place de tine de mor, zau. Mai scad la pret la iarna. Zi, fata, te intelegi cu domnu'?
Eu: sa stiti ca chiar e un domn. Ne intelegem, da.
El: cat de bine?
Eu: sa va spun pe o scara de la 1 la 10 sau in calificative?
El (rade tare de se uita toata masina la el): eh...ce-mi pasa mie, de fapt? Bafta ta ca va intelegeti si sa va tina in continuare intelegerea asta
Eu: asa sa fie
El: Cafea bei?
Eu: beau si cafea, mai si fumez...
El: hai sa iti iau o cafea
Eu: nu e cazul, stati linistit
El: ma jignesti...daca eu vreau sa iti dau o cafea, apai bea dracu' o cafea ca nu saracesc din 10 shekeli
Eu: gata, domnu'...beau
*s-a dus sa ia cafea de la capat*
El: aici e un restaurant...tot o romanca e si aici. Da' sa nu vorbesti cu ea ca te deprima la cate probleme are pe cap. Si tu pari fata vesela si nu are sens.

Cam aici s-a terminat partea interesanta a dialogului. Dupa asta a urmat o explicatie despre cum a ajuns el in Israel, cum  l-a ajutat armata, mi-a aratat niste poze cu fata lui si cam atat ca am coborat.

Am luat trenul inspre Tel Aviv. De la Tel Aviv am luat un "autobuz" spre Ierusalim. Pun in ghilimele, pentru ca ala e ditai autocarul, mai ceva ca ala cu care plecam noi la Gesher. Evident, aer conditionat dat la 15 grade in el, de am crezut ca imi intepeneste creierul cand m-am asezat pe scaun. Castile in urechi si du-te, fata, in Ierusalim. Am facut o ora pe drum. Am coborat in statia centrala din Ierusalim si mi-aduceam aminte ca Dana zicea sa merg pe jos pana la Kotel, dar, intreband niste studenti americani aciuati prin gara cum ajung, mi-au zis sa iau trenul pana la nu stiu ce statie si de acolo mai merg putin. Am luat trenul, dar statia aia de care ziceau ei intarzia sa apara. Trecusem deja de vreo 3 statii de cand vazusem orasul vechi, asa ca m-am dat jos din tren si m-am dus pe peronul celalalt, direct la un ofiter de paza: "Do you speak English?" zic eu. "Yes" zice el. Il intreb si pe el cum sa ajung la Zidul Plangerii si imi zice sa iau trenul spre directia "inapoi de unde am venit" si sa cobor la City Hall si de acolo "mai mergi putin". Zis si facut. Ce am inteles eu cand am ajuns aproape de Kotel? "Mai mergi putin" in Israel inseamna "mergi pana lesini si apoi mai taraste-te un pic si cand simti ca esti in pragul deshidratarii si deja ai halucinatii, mai trage un pic de tine ca in 2 minute ajungi". Ergo, am mers de mi-a venit acru pana cand am ajuns la un semn pe care scria "Western Wall". Basca, am mers prin piata din orasul vechi, care e plina de mizilicuri, de suveniruri si de oameni care urla la tine ca sa vii sa cumperi de la ei. Si, cand tocmai ma intrebam "unde naiba e Zidul de vest" ajung fix cu fata la el. Si, intr-adevar, am simtit ca mi se inmoaie picioarele si mi se pune un nod in stomac. Nu ma intelegeti gresit, nu e un sentiment neplacut. Dimpotriva, e unul din cele mai frumoase pe care le-am experimentat. Batea soarele direct pe zid si sufla un vant de munte. M-am apropiat, am scris 4 biletele pe care le-am pus intre caramizile de la zid. Am pus o mana pe zid si am zis o rugaciune care nu e scrisa in Tanach, dar era scrisa si ascunsa undeva in creierul si inima mea. M-am indepartat cu fata la zid, am scos telefonul de Israel si am dat un telefon. Continuarea in postul urmator, dar vedeti ca e cu sentimente si e trist.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu