miercuri, 2 octombrie 2013

Jurnal de calatorie: ziua 3 - Tel Aviv - Rosh Hanikrah - Haifa

Azi dimineata m-am trezit singura - singurica la ora 10 si jumatate. Asta dupa ce m-am trezit la 3:00, cand a ajuns Dana acasa care ma intreba daca vreau o perna. Initial nu am inteles sensul intrebarii, pentru ca eu aveam deja sub cap o perna, dar dupa aia m-a lamurit: dormeam pe o perna decorativa si, saraca, s-a gandit ca poate vreau si eu sa dorm ca oamenii normali, cu capul pe o perna pentru dormit. Dar nu voiam. Era moale, era pe un pat, era tot ce imi trebuia ca sa dorm absolut minunat. Asa ca s-a pus langa mine in pat, am mai schimbat niste impresii, am mai ras si am adormit bustean amandoua. 

Cand m-am trezit, nu stiu exact cum sau daca a fost vina mea, dar s-a trezit si ea. Eu eram cu telefonul in mana, verificandu-mi facebookul si whatsappul si prima remarca a Danei cand m-a vazut a fost "esti mai drogata ca mine". Mi-am dat seama dupa un minut ca vorbea despre faptul ca sunt dependenta de wifi si de tehnologie, dar na... asa e omul cand nu si-a baut cafeaua. Apropos de cafea, nu stiu cum m-a ghicit, dar cum a facut ochi, mi-a zis "daca vrei cafea, ai in bucatarie". Zis si facut! M-am dat jos din pat, m-am dus ca robotul la bucatarie, mi-am facut cafea, si am fugit pe terasa sa fumez o tigara si sa imi beau cafeaua. Soarele batea direct pe mine, mi-era cald, dar nu insuportabil, si ma gandeam la lucruri aleatoriu, dar, in special, la cat de norocoasa sunt ca nu trebuie sa indur frigul ala de rahat din Bucuresti. 

Dupa ce mi-am terminat festinul am plecat cu Dana inspre centrul orasului. Cum am iesit din bloc, mi-a zis "Erwin mi-a zis ca trebuie neaparat sa te duc la Kikar Rabin asa ca acolo mergem". Si acolo am mers. Ea a fost un ghid extraordinar si mi-a zis toata povestea lui Yitzhak Rabin si cum a murit, cine l-a omorat si cum a fost pedepsit, dupa care ne-am dat seama ca nu mai avem timp sa mergem in shuk, pentru ca pe mine ma asteptau rudele mele in gara din Haifa. Asa ca ne-am indreptat inspre gara din Tel Aviv, am cumparat bilet pentru Haifa si am aflat ca trenul ajunge in 8 minute. In alea 8 minute, Dana s-a oprit sa imi ia iaurt inghetat pentru ca, citez "TREBUIE sa mananci frozen yogurt". Ne-am certat in fata tarabei si a vanzatorului din gara pentru ca eu voiam sa mananc iaurt cu banane, ea ca nu nu, trebuie sa iau cat mai multe arome si nu m-a lasat pana nu am avut in pahar un combo de iaurt cu vreo 5 arome diferite. Mi-a tras o poza, care acum e poza mea de profil pe facebook si mi-a urlat un "paaaaaa...acum fugi dupa tren". Am fugit, l-am prins si am ajuns si in Haifa la timp.

In gara ma astepta verisoara mea cea mica, mama ei si mama mamei ei. Mamele vorbesc romana. Cea mica nu. M-am suit in masina si am aflat ca mergem la Rosh Hanikrah. "Excelent" mi-am zis in gand. "O sa ajung si aici, unde mi-a zis Erwin ca trebuie neaparat sa ajung". Pe drum ne-am oprit la locul de munca al verisoarei mele, Lioz. Lioz e "cea mare" care e de-o varsta cu mine si e la fel de bezmetica si de nebuna ca si mine. Glume de autobaza, apucaturi de femeie emancipata si independenta, plina de tatuaje si de pierce-uri, dar muncitoare si harnica. Ea e cofetar si lucreaza la o sala de festivitati, unde isi fac israelienii nuntile. Ne-a aratat ce prajituri facuse si eu am ramas stupefiata, poate din cauza ca eu abia sunt in stare sa fac o omleta si ea face cate 200 de prajituri din 5 feluri diferite intr-o singura zi. Ma rog...ne-am pupat, ne-am zis ca ne vedem vineri si am plecat mai departe.

Rosh Hanikrah e unul din cele mai frumoase locuri de pe planeta. La granita cu Libanul zace o bijuterie a naturii. Un deal de pe care vezi toata Haifa si o plaja dedesubt cu o apa care iti ia ochii, efectiv. Un albastru pur care te invita sa faci o baie. Dar nu am facut. Am baut o cafea la o terasa fix pe malul marii si am plecat mai departe. Mai departe a insemnat la casa prietenului mamei fetelor. Casa e situata langa un kibbutz, dar e o casa cum vezi in filmele americane cu oameni bogati. Lampi opulente, fluturi imensi desenati pe pereti, canapele de piele, jacuzzi in curte si un bar imens in casa. Din pacate, nu am stat foarte mult timp in compania lor, pentru ca vazand ca discutiile se poarta, majoritar, in ebraica si trebuie ca mie sa imi fie tradus totul, am decis sa nu ii incurc, asa ca m-am retras in casa, unde am gasit minunea tehnologiei, wirelessul si m-am whatsappit cu toti prietenii de acasa, care mi-au povestit, inca o data, cat le e de frig si cat ma invidiaza ca sunt aici. 

Am plecat si de acolo, inspre Haifa. Ne-am oprit sa luam burekas, ca sa avem ce manca acasa. Acasa la matusa mea s-a strans toata familia. Sau, ma rog, aproape. Era matusa mea cea batrana, unchiul meu cu prietena lui, mama fetelor cu mama ei, verisoara cea mica si eu. La inceput, imi venea sa ma duc sa ma arunc de pe balcon pentru ca am retrait ce am auzit ieri in gara din Tel Aviv, numai ca totul se intampla la 30 de centimetri de mine. Urlete, zbierete...eu voiam sa ii intreb de ce se cearta si ce e in neregula, dar mi-am dat seama ca ei asa vorbesc "Yaffeeeeeeeeeeeeeeee...yoffiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii....metzuiaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaan...einbaiaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa" si multe multe astfel de exclamatii. E obositor si neobisnuit. E greu sa te obisnuiesti cu asta, mai ales cand esti obosit, mai ales cand nu intelegi o boaba din ce se vorbeste, dar iti auzi numele tau si al parintilor in repetate randuri, urmat de zambete din politete si rasete. E enervant si deranjant. Te face sa iti dai seama cat de departe esti de casa si cat de mult iti lipsesc oamenii de acasa. Te face sa preferi sa stai cu prietenii la tine acasa, uitandu-va la un film pe proiector si sa suferi de frig, decat sa fii intr-un loc calduros, dar rece. Deci da... oricat de mult imi place mie caldura, trebuie sa recunosc ca mi-e dor de cei pe care i-am lasat acasa sau in aeroport duminica. Mi-e dor de bunica mea care imi baga mancare pe gat mereu, de mama care se uita cu mine la Vocea Romaniei, de tata care conduce noaptea chiar daca abia vede doar ca sa stie ca fata lui e in siguranta, de Gigly facand compot, de Andrei zicand "eu ma duc in Kultur", de Tzitzi care zice din senin citate din tata si de Serban cu care mananc paste in timp ce ne uitam la Top Gear si care, cand il pup tot nu isi ia ochii de la ecran.

Gata. Sa nu lasam melancolia sa castige. Ma duc sa dorm ca maine ma asteapta alta destinatie. Ma cititi iar maine seara, sper eu, in toane mai bune decat asta seara. Laila tooooov, moteeeek!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu