duminică, 19 mai 2013

Mi-e frica de ce m-ai putea face sa devin

Si mie. Si mi-e la fel de frica precum mi-era cand aveam 4 ani si bunica mea stingea lumina in camera si imi spunea ca "la ora asta trebuia sa dormi de mult".
Mi-e frica sa imi promit lucruri si cu atat mai putin sa le promit altora. Mi-e frica de unde ar putea ajunge promisiunile alea si, mai ales, de unde s-ar putea ajunge daca le-as respecta.

Mi-e frica de locul ala in care oricine poate ajunge si il evit pe cat pot, dar pentru ca acolo s-ar putea sa vad niste fete pe care nu imi doresc sa le vad. Sau, ma rog...sa le mai vad. Tot timpul cand ajung aproape de locul ala fac cale intoarsa si prefer sa ocolesc orasul decat sa ajung in nucleul lui.

Mi-e frica de parfumuri specifice si de mangaieri stangace. Mi-e frica de lacrimi, de lasitate, de slabiciune si slabiciuni. De anxietate, de noduri in gat si de fluturi in stomac. Mi-e frica de juraminte, de zambete, de lumina lunii la mare, de zgomotul marii, de nisip umed, de aer puternic, de ace de brazi si de cabane din varfuri de munte.

Mi-e frica de studenta din anul 4 si de umbra pe care o lasa in urma ei in diverse vieti. De violenta, de lene, de minciuni sfruntate, de subminarea inteligentei, de indiferenta, de rautate, de oamenii carora le place sa fie rai. De juraminte, de idealuri, de o viata ce s-ar putea sa fie frumoasa, de esecuri. De nopti nedormite in care ma uit pe pereti, de ore petrecute pe balcon, uitandu-ma in gol si intrebandu-ma de ce.

Mi-e frica de zambetul de dimineata si de tigara de dupa. De razele de soare de dincolo de geamul murdar. De sticlele de apa si vin de pe birou. De biletele de pe podea care asteapta sa fie aruncate la gunoi. De husa canapelei care sta stramb si pe care, uimitor, nu imi vine sa o aranjez chiar acum. De mine cu parul intr-o parte. De mine incruntata. De tine uitandu-te fix la mine si de mine zambind pentru ca orice cuvant ar strica tot.

De ziua asta. De gol. De plin pe jumatate. De nesiguranta si de necunoscut. De intrebari privitoare la viitor, de raspunsuri neasteptate. De succes si de esec si de imbinarea lor. De prieteni, de amici, de cunostiinte. De etichete, de trofee primite pe nedrept, de lauda cu ce nu e al tau, de nimicuri, de rasete false, de mers in locuri doar din obligatii sociale.

Dar, cand m-am facut mare, am invatat sa iubesc sa adorm cu lumina stinsa. Si, de fapt, la un moment dat, dupa ce am ajuns deja mare, am invatat sa iubesc, in genere.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu