miercuri, 13 februarie 2013

pentru ca de-aia

Tu tii de coltul de sus si eu de coltul de jos, ca totusi e o pagina destul de greu de intors. Incheiem, probabil, cel mai semnificativ capitol de pana acum din cartea asta de marimea unui dictionar enciclopedic.


Eh, da...Chiar sa plangi? Ai innebunit de-a binelea? E doar un capitol in care ea a aflat ca e bolnava, dar ca se poate vindeca daca isi respecta tratamentul si daca are rabdare. Ce Dumnezeu ai patit? Eh da... cum poti sa spui ca nu o sa isi revina? Ba bineinteles ca o sa isi revina si ca o sa se simta mai bine ca la inceputul cartii, ca doar nu se poate termina totul asa de brusc. Nu e un film de Tarantino, e o carte scrisa de mai multi autori.

Noi doi am citit impreuna cartea asta si cred ca abia asta ne-a facut prea mult rau. De obicei, imi place ca noi sa citim carti diferite, ca apoi sa avem impresii diferite, urmate de experiente diferite. Ca asa functionam noi. Dezbatand si vorbind ore in sir despre protagonistii nostri preferati si unde au gresit autorii.

Acum, daca ai insistat sa o citim amandoi pe asta, sa ma certi cand eu te intrec cu cateva pagini, sa gatesc paste pana ma ajungi tu din urma si sa ne bem vinul nevorbind nimic, doar uitandu-ne ca doi zombie in cartea aia e, aproape in intregime, vina ta. Ca eu ti-am zis ca nu vreau, dar tu ai insistat fix intr-un moment de-ale mele de slabiciune, cand eram atenta la George Carlin si te aprobam doar ca sa taci din gura.

Acum nu ai nimic altceva de facut decat sa accepti ca ea e bolnava si ca daca ii trece bine, daca nu...aia e. S-au mai vazut si drame, s-au mai vazut si comedii. Ai rabdare pana la sfarsit daca tot am inceput-o, ca sa vedem daca radem sau plangem.

Sau vrei sa nu o mai citim, sa o lasam in biblioteca si sa aflam cum se termina abia peste cativa ani? Eu zic ca e mai bine asa. Dar nu mai cumparam inca un exemplar. Asta e angajamentul pe care ni-l asumam si ni-l luam amandoi. Ca orice ar fi, la un moment dat sa terminam cartea asta impreuna. Cand o fi...ca nu ne grabim nicaieri. Mai avem atatea carti de citit, atatea personaje de intalnit, atatea taramuri de inchipuit.

Hai, hai, du-te acasa ca e tarziu...ia-uite! E aproape 12 noaptea si tu inca stai sa mananci Biskrem de mere cu mine. Du-te si odihneste-te ca stii ca sunt tafnoasa si sunt cu curu'n sus toata ziua daca nu ma odihnesc cat vreau eu.

Nu te alung, nu fi prost. Cum sa te alung? Doar zic ca ar trebui sa te duci acasa...Cum adica sa pleci de tot? Nu...nu...am impresia ca nu ai inteles. Am zis doar...NU. Am zis...dar...cum adica nu te mai intereseaza? Doar pentru ca tin la odihna ta? Nu, nu...n-am rabdare de discursul asta. Vrei sa pleci? La revedere. Casa e a mea, usa-i a ta. Nu, nu...nu imi intoarce spatele ca nu suntem in parculet si eu ti-am furat tractorasul. Da-mi-o pe Barbie sirena inapoi atunci. Nu mai tipa ca nici nu ma convingi si nici nu ma impresionezi... bine c-ai trantit usa sa trezesti tot blocul, baga-m...

Iar am spart un pahar cand am dat cu picioarele in birou de draci. Ah. Deci chiar ai plecat de tot , ca iti aud motorul masinii. As vrea sa te intor...sau nu. Mai bine c-ai plecat. Asa macar nu o sa trebuiasca sa aflu cum se termina cartea aia.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu