vineri, 4 ianuarie 2013

Si o sa daramam noi zidurile alea...

Sau poate nu.



Poate zidurile alea stau acolo doar pentru ca, inconstient si involuntar, le tinem cu toata puterea noastra in picioare. Pentru ca nu vrem sa cada doar pentru ca ne e frica de ce ar putea sa fie fara ele si unde ar duce totul.

Construim ziduri ca sa ne aparam cetatile. Dar cand cetatile vor sa nu mai fie aparate ce se intampla? Ce se intampla cand oamenii dintr-o cetate vor sa calatoreasca spre altele, sa cunoasca oameni de acolo, sa se indragosteasca, sa planga si sa rada impreuna cu ei?

Si de ce ne place atat de mult sa cream si sa daramam ziduri? In fond, de ce ne place atat de mult sa ne credem atat de buni incat sa fim in stare sa daramam orice zid?

Uite ca eu o sa creez zidul asta pe care nu am chef sa il darame nimeni. Si daca eu nu vreau sa il darame nimeni, apai chiar nu o sa fie daramat. Ce a facut tata in loc de poarta la ei acasa, e mic copil. Imi fac castru roman in jurul sufletului, promit. Si daca o sa fiti atat de marsavi incat sa veniti cu un cal troian, atunci o sa fie vina voastra, pentru ca m-ati mintit, si doar un pic a mea, ca am fost proasta si v-am crezut.

Uite fix asa!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu