luni, 7 ianuarie 2013

Decât să minți...? De cât pot duce ceilalți...

MITOMANÍE s. f. Boală psihică caracterizată prin tendința de a denatura adevărul, de a inventa fapte care nu s-au petrecut în realitate; p. gener. mania de a minți. – Din fr. mythomanie.

Băi, dacă doar le-ar înflori, dar ar avea la bază un adevăr, să mor dacă m-ar deranja. Aș zice „da, frate! Asta e! Omului îi place să își facă viața mai fabuloasă decât e. E un frustrat sinistru, dar măcar are o bază, o formă a lucrurilor peste care adaugă condimentele necesare!”

Dar să povestești altora drept adevărat ce îți dorești să se întâmple în sinele tău jalnic și plin de vomă, mi se pare de-a dreptul demn de milă, lacrimi, scârbă, silă, mă rog...ați prins ideea.

Ideea e că eu nu înțeleg care e motivul pentru care se toarnă aceste minciuni. Jur că nu înțeleg.

De ce să le spui tuturor că tu ai avut o relație de 4 ani cu un om care te-a iubit ca un nebun și plângea noaptea în pernă de dorul tău, pe când de fapt omul ăla te considera și, acum mai mult ca atunci, te consideră o vacă sinistră?

De ce să încerci să denigrezi o persoană care a încercat să te ajute așa cum a știut ea mai bine, doar pentru că nu știi să te valorifici tu pe tine prin nimic? Înțeleg că ți-e mai la îndemână să minți notoriu și să povestești cum aia e de căcat și tu ești făcut din aur alb, dar...serios? 

Pe viitor, construiți-vă relații, de orice natură, fără să suferiți de cultul personalității, fără să vă dați experți în domenii în care nu ați activat niciodată și fără...fără. Consultați un psiholog, acceptați faptul că sunteți bolnavi și că aveți nevoie de ajutor și depășiți-vă condiția.

Vorbesc foarte serios!

 

2 comentarii: