marți, 15 ianuarie 2013

De ce e bine sa ai sentimente doar pana in 9 dimineata

Probabil ati mai citit in articole anterioare sintagma "am sentimente pana in 9 dimineata".  Si nu e neaparat o gluma. Pentru ca asa mi se pare normal. Si, ascultand o melodie excelenta de la formatia - obsesie pentru mine condusa de Tudor Chirila si numita stiti voi cum, melodie numita "Fata in boxeri si tricoul alb" aud versul "Apoi in lume o sa iesi si devii femeie". Asta m-a facut sa simt nevoia sa detaliez de ce consider ca sentimentele nu sunt utile dupa orele diminetii.

Ca sa ne intelegem si sa va fie clar de la inceput: nu spun ca sentimentele nu sunt bune sau ca nu exista. Faptul ca eu nu cred in iubirea aia despre care vorbea Mihai Eminescu sau Danielle Steel nu inseamna ca nici voi nu trebuie sa credeti in ea. Daca eu consider ca iubirea reprezinta doar o atractie fizica si psihica impreunata cu niste tabieturi pe care le imparti cu o alta persoana, nu inseamna ca voi trebuie sa imi impartasiti parerea.

Insa, nu cred ca nu exista sentimente. Ca nu exista "mi-esti drag", ca nu exista "tin la tine" sau ca nu exista "mi-esti simpatic". Pentru mine astea sunt singurele sentimente pe care le pot considera veridice, si pe care consider ca le pot simti sau provoca. De iubit ma iubesc parintii. Barbatu' cela care doarme 'colo-n pat, langa mine, trebuie sa ma respecte, sa vrea sa ma pupe pe frunte dimineata si sa ma lase sa il pup pana adorm in bratele lui.

Dar, sentimentele astea merita si trebuie manifestate pana in momentul in care eu sau el ies/e pe usa de la intrare. "Apoi in lume iesim si devenim oameni". Devenim birocrati, corporatisti, oameni care se duc sa presteze ceva care le permite un pat in care sa faca sex, un aragaz pe care sa faca un ibric de cafea, alternativ, in fiecare dimineata.

Nu putem sa fim la treaba si sa ne gandim numai la "da' oare ce face iubitul?". Ca nu e O.K. Pentru ca, dupa cum am mai zis in nenumarate randuri, nu asta ne defineste. Nu relatia pe care o avem acasa sau in restaurantul nostru preferat ne face sa fim cine suntem. Sau, de fapt, nu. Nu DOAR relatia pe care o avem acasa sau in restaurantul nostru preferat ne face sa fim cine suntem.

Nu intelegeti gresit. Nu am zis ca intre 9:00 si 18:00 trebuie sa uitam de ce avem acasa. E O.K. sa comunicati, e O.K. sa dati un telefon ca sa povestiti cum cretinul vostru de coleg de birou a venit azi si a inceput sa dea ordine prin birou pana l-ai pus tu la punct. E O.K. sa va faceti sa radeti reciproc. Dar nu e O.K. sa provocati diabet celor din jurul vostru, nu e O.K. sa dezvoltati o obsesie pentru cel de langa voi si nu e O.K. sa nu va puteti analiza drept o entitate separata. De asemenea nu e O.K. ca prietenii vostri sa nu mai stie cum aratati fara acel cineva langa.

Si, ca sa intelegeti si voi de ce e mult mai O.K. sa nu auzi "te iubesc"-uri, uite o melodie in care nu se aude sintagma asta, dar are mai mult sentiment in ea decat foarte multe melodii pe care le stiu.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu