marți, 4 septembrie 2012

Si ziceam ca va povestesc despre super erou...

Mi-au furat geanta. Aseara.


Cum? Pur si simplu. Cam ca in Romania, numai ca mai evident. Am iesit cu totii la plimbarea de seara catre mall pentru a procura diverse licori de la supermarket, dar, duminica fiind, era totul inchis. Ulterior am aflat ca aici exista o lege prin care este interzis ca magazinele sa fie deschise duminica...cum ar zice un nene simpatic si drag mie "piosii dracu'!". Si dupa ce am iesit din mall, ne-am decis sa stam un pic pe bancutele de pe strada, ca eram tare tare obositi. Si am stat noi pe bancuta, am vorbit despre unele si altele, si la un moment dat ne-am decis sa plecam. Toata lumea era acolo, toate lucrurile erau acolo, numai geanta mea se volatilizase in mod dubios.

Panica, panica, panica! Ne-am impartit in doua grupe, unii au mers inspre stanga, altii inspre dreapta cautand in toate cosurile de gunoi care ne ieseau in cale. Problema cea mai mare nu erau banii din portofel, nici macar aparatul foto din geanta, ci faptul ca mi-ar fi fost un pic cam greu sa parasesc Germania fara buletin. Bai, si era atat de neplacuta senzatia aia...practic in geanta aia aveam jumatate de viata: notitele personale pe care le scrisesem aici, chitante, acte de identitate, carduri, poze digitale si poze imprimate, cred ca aveam si vreo 2-3 rujuri si un rimel (hey...fara critica! O doamna trebuie sa arate bine si dupa 3 ore de plimbare prin oras).

Si, cum stateam eu cu Natalia cautand prin gunoaiele de pe marginea drumului, aud o voce puternica "Miriam! Vino repede!". Vocea aceea puternica se auzise de undeva din spatele meu si era a inconfundabilului domn, Cristian Ezri. Am alergat pana la el, unde l-am gasit dimpreuna cu Fifi, care imi tinea mandru geanta in mana si care mi-a zis sec si autoritar "uita-te daca e tot!". I-am smuls geanta din mana, am cautat buletinul, l-am gasit. Am rasuflat mai mult decat usurata, dupa care am cautat tot ce stiam ca ar trebui sa fie acolo. Si era acolo. Absolut tot. Cu exceptia mp3 player-ului, dar na...se poate trece cu vederea, comparativ cu ce putea fi...sau nu fi.

Ce s-a intamplat? Fifi...dragul de Fifi, cum a auzit ca nu mai am geanta a inceput sa alerge pe strazi. La un moment dat, a vazut un tomberon mare si s-a gandit ca poate geanta mea e aruncata acolo. Numai ca, in timp ce mergea inspre tomberon, a vazut pe o strada laterala doi cersetori care scormoneau in ceva. In ce oare? Fix in geanta mea. Si atunci, Fifi si-a rupt camasa de pe el ca sa i se vada costumul de super erou (glumesc. Fifi nu si-ar rupe niciodata camasa, pentru ca isi iubeste hainele si pentru ca e un domn)  si s-a dus catre cei doi. Din ce mi-a povestit el, l-a lovit pe unul din ei, dupa care i-a infipt mana in gat. Din ce mi-a povestit Cristi, care a ajuns undeva la jumatatea intalnirii dintre Fifi si inamici, Mark il tinea pe unul din ei de gat si urla la el "Where is the money? Where is the money?". Omul ala rau i-a dat mai intai leii, dupa care dupa ce s-a mai urlat o data la el, i-a dat si euro care erau in portofel. Apoi, incet - incet, i-a dat si camera foto si tot ce mai era prin geanta. Si asa Fifi s-a intors cu geanta in mana la grup.

Cand am vazut ca am tot in geanta, l-am luat in brate si am inceput sa plang. Ca un copil mic care a cazut din leagan si s-a lovit la genunchi. Am plans in centrul orasului in timp ce lumea care trecea se uita la noi ca si cum eram in mijlocul unei despartiri total dramatice, in care eu ma milogesc de el sa ramana cu mine si el ma tine in brate in semn de consolare. Si am plans...nu stiu de ce. De fericire, de sperietura, ca sa ii arat cat de mult il iubesc, ca sa ii arat cat de mult a insemnat ce a facut pentru mine...nu stiu. A fost un mix de sentimente atat de puternic incat nu am stiut exact cum sa reactionez, asa ca am ales sa il las sa iasa prin plans.

Cert e ca daca pana acum stiam ca sunt mai mult decat norocoasa ca il am aproape pe Fischoff, acum nici nu mai stiu cum sa descriu sentimentul pe care il am pentru el. Stiam ca ar face enorm de multe lucruri pentru mine, stiam ca orice ar fi m-ar sustine cand am idei bune si mi-ar da bobarnace discrete cand fac lucruri rele sau nefolositoare, dar aseara a facut mai mult decat credeam ca ar face. Si mi-a dat un motiv sa il iubesc mai tare decat o faceam pana acum si un motiv sa fiu mai sigura ca viata mea e minunata atata timp cat stiu ce oameni sa tin langa mine. Si iata ca in ultimul timp am invatat sa fac alegeri bune in privinta asta.

Si in scurt timp o sa demonstrez ca fac alegeri bune si in alte domenii. Dar, despre asta in alt post. Pana atunci, nu pot decat sa va doresc sa aveti in viata voastra macar un prieten cu care sa impartasiti macar jumatate din dragostea asta puerila, curata si sincera pe care o impartasesc eu cu super eroul meu.

Pe deoparte, le multumesc parintilor mei ca nu au vrut niciodata sa imi faca un frate mai mic. Pentru ca eu tot timpul mi-am dorit unul mai mare. Si daca ai mei nu au procedat corect, m-am descurcat si l-am gasit singura!

Tchus!

3 comentarii:

  1. 1. *Tschüss!
    2. De când ați devenit doamnă, domnișoară?

    RăspundețiȘtergere
  2. George, multumesc pentru corectare:). Si in privinta transformarii, o domnisoara trebuie sa stie sa fie doamna:)

    RăspundețiȘtergere
  3. Cu multă plăcere! Am înțeles ce ai vrut dumneata să spui acolo :)

    RăspundețiȘtergere