luni, 3 septembrie 2012

O alta fata a orasului de care m-am indragostit...

Am revenit in forta cu povesti noi, unele mai fericite, altele mai triste si altele mai banale.

Daca acum 2 zile va povesteam despre cat de minunat si linistit e orasul, ieri mare mi-a (de fapt, ne-a) fost mirarea cand am iesit de la gura de metrou din centrul orasului. Adica, observasem inca de cand trecusem in jurul orei pranzului pe acolo ca exista o strada plina de bancute cu mese (gen festivalul berii), iar in spatele lor se afla restaurante tip taraba cu specialitati din toate colturile lumii. Dar, chiar mai multe decat tarabele tip restaurant sunt tarabele care vand vin. Mult mai multe. Si atunci, neamtul de rand iese in weekend in oras, pe strada pietonala, sta la o masa de lemn si pe o banca relativ incomoda cu o portie de scoici sau de paste in fata si bea vin. Daca mancarea alterneaza de la om la om, in functie de gusturi, bautura nu. Toti beau vin. Absolut toti. Si mi s-a parut atat de elegant si atat de placut sa ma plimb si sa vad un astfel de peisaj incat am zambit toata ziua si am avut un mers de semi-diva toata dupa-amiaza.

Dupa ce am trecut peste episodul care m-a surprins, ne-am continuat expeditia si am ajuns la un Starbucks, moment in care eu am tipat "Fifiii!!! Starbucks!!". Si Fifi s-a speriat si nu a inteles de ce eram atat de entuziasmata, pana cand i-am zis "Vreau sa imi beau prima cafea de la Starbucks din viata in Frankfurt, aici, cu tine!". Si Fifi a zambit si pe urma a inceput sa rada de mine ca am trait sub o piatra, pentru ca alta explicatie nu gaseste pentru faptul ca nu am baut cafea de la ei pana acum. Si am ras, am admirat baietii draguti si fetele cochete care mergeau pe strada si am plecat acasa cu metroul, bineinteles, cerand indicatii in toate limbile pamantului. Am aflat din trei surse diferite ca trebuie sa luam metroul de pe ruta urbana 6 (doua dintre surse fiind nemtoaice care vorbeau engleza prost spre execrabil, iar a treia fiind doua pustoaice de maxim 16 ani care vorbeau o franceza cu accent german care suna foarte simpatic. Mult mai simpatic decat a mea cu accent romanesc).

Dupa care, a fost seara. Si seara am iesit ca baietii in oras, ca altfel nu era vacanta vacanta. Practic, dupa ce se lasa intunericul, Frankfurtul e un fel de paradis al alcoolului consumat de copii si adolescenti dubiosi. Am vazut femei tinute in lesa (da, pe bune. Tinute in lesa) de niste unii oarecare, toti imbracati in negru, toti vopsiti pe fata, toti cu bocanci cu metal si toti tunsi in cel mai penibil in mod. Nu am inteles atunci, nu inteleg nici acum si nici nu cred ca o sa inteleg prea curand cam ce vor oamenii astia sa demonstreze, cert e ca demonstrau bine si prost in acelasi timp. Adica apreciez organizarea in grupuri compacte de maxim 5 persoane care consuma cel putin o sticla de Jaggermeister si una de vodka in acelasi timp, dar ma deranjeaza ca o fac fix in centrul orasului, stand pe jos si facand galagie. In ceea ce priveste organul legislativ...era total absent, dar oricum, chiar daca era prezent, din ce ne-au povestit vecinele de masa de la McDonald's nu se intampla nimic in mod deosebit. Cica daca ai peste 16 ani poti sa consumi alcool oriunde pe strada fara sa ai nici un fel de probleme.

Dupa ce am terorizat si McDonald's-ul (Fifi cu glumele, eu cu rasul tare care mai avea putin si degenera intr-o tavaleala pe podeaua fast-food-ului) am decis ca e cazul sa plecam acasa, tot cu metroul, numai ca de data asta era cat pe ce sa adorm. Noroc ca era o lesbiana pe la vreo 50 de ani, beata rupta, care urla la mine sa ma duc la dentist ca sa imi rezolv problema cu spatiile dintre dinti. Ceea ce m-a deranjat nu a fost faptul ca mi-a zis sa ma duc la dentist, ci ca a crezut ca eu vad spatiile dintre dinti ca o problema. Nu e, ba, nici o problema. De cand mi-am dat jos aparatul, spatiile alea au ramas swag-ul meu *laughter goes here*.

Astazi...in mod normal, ar trebui sa va spun aici si ce s-a intamplat si astazi, ca sa fiu la zi cu povestile. Insa, am avut o zi mult prea plictisitoare la inceput si mult prea incarcata spre sfarsit ca sa va povestesc aici. Azi am descoperit cat de mult tin unii oameni la mine si am mai descoperit ca am un super erou, care ar face pentru mine mai multe decat credeam pana acum. Si tocmai pentru ca imi iubesc atat de mult super eroul , nu o sa fie doar un alt paragraf intr-un articol despre Frankfurt. O sa fie un post intreg. Lung si frumos.

Asadar...pana aici va povestesc azi. O sa va omoare suspansul pana maine.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu