vineri, 24 august 2012

unghiul de 90 de grade al abordarii

Avem o viață. Cum procedăm?
Păi procedăm în felul următor: păstrăm sufletul de copil care râde cât poate sufletul lui de sincer și lăsăm corpul și mintea să crească și să capete experiența de care are nevoie.

Este foarte trist să lași sufletul ăla inocent să dispară și să se transforme într-unul dependent de cotidian, de gălăgie, de agitație, de sunetul sirenelor de poliție sau ambulanță, de vocea aia răgușită pe care o aude în fiecare dimineață: „3 la 10 mii, băiatu', 3 la 1 leeeeu”.

E trist să fii trist și să îi lași pe alții să facă alegerile pe care ar trebui să le faci tu. Să nu ai coloană vertebrală și să consideri cel mai important factor decizional din viața ta un fenomen al naturii atât de simplu și banal cum e vântul. Să lași liberul tău arbitru în seama altora și tu să mergi înainte doar din forța inerției și doar pentru că Soarele apune și răsare orice ar fi.

La fel de trist e, ca atunci când mergi pe stradă. să te uiți pe jos după bani, în loc să te uiți pe cer la nori. Să lași să treacă pe lângă tine micile bucurii ale vieții sau să refuzi tu să îți faci mici bucurii din motive sinistre și scuze penibile. Să îți stabilești țeluri pe care să nu le atingi din lene, fiindcă e greu să te trezești la 7 dimineața sau fiindcă te gândești că oricum drumul până acolo e mult prea lung și sigur o să obosești până la sfârșit și-atunci ce rost mai are să te apuci?

Așadar: 



Ridică-te din pat, ieși pe balcon, ia o gură de raze, una de cafea și lasă-ți gândurle să zboare, cântă în duș și dansează în prosop în mijlocul casei. Zâmbește în timp ce muncești. Prioritizează-ți persoanele de lângă tine în funcție de importanță și de gradul de atașare, dar nu uita că tu trebuie să fii primul în ierarhie. Iubește și zâmbește sincer. Lasă cuvintele să iasă abia după ce le treci prin filtrul minții. Ia decizii care să îți schimbe viața, doar ca să vezi unde duce drumul. Și atât! 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu